EuContez

Doar pentru cei ce contează cu adevărat!

Archives 2025

Șofer în stare avansată de ebrietate, prins nopatea trecută de polițiștii din Orhei; Bărbatul este cercetat penal // VIDEO

Noaptea trecută, în jurul orei 1:20, pe traseul spre satul Bulăiești din raionul Orhei, polițiștii Inspectoratului din Orhei au observat un BMW care se deplasa neuniform. Vehiculul a fost stopat, iar în urma verificărilor, s-a constatat că la volan se afla un bărbat de 32 de ani, locuitor al aceluiași raion. Acesta a fost supus testării cu aparatul Drager, care a indicat o concentrație de alcool în aerul expirat de 1,24 mg/l, cu mult peste limita legală admisă.

Continue reading

Ultimă oră! Lumina va fi deconectată pe ore în stânga Nistrului; Consumul de curent s-a dublat după sistarea gazului

Încep deconectări în „evantai” în regiunea transnistreană, după ce consumul de energie electrică a crescut de 2 ori în regiunea transnistreană după deconectarea de la gaz. Pretinsul minister al economie din regiune, care se ocupă și de sectorul energetic, anunță că deja, începând de astăzi, vor avea loc întreruperi programate de energie electrică.

Continue reading

Lumina va fi mai ieftină noaptea; Consumatorii au nevoie de contoare inteligente pentru a beneficia de prețuri diferențiate

Companiile și consumatorii casnici cu contoare inteligente vor plăti tarife diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum. O decizie în acest sens a aprobat astăzi Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică (ANRE).

Continue reading

Monthly archives

Copyright 2022 EuContez. Powered by EuContez 0.1.7.