EuContez

Doar pentru cei ce contează cu adevărat!

Archives 2025

România a fost inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025

CNN Travel a alcătuit o listă cu 25 de destinaţii care consideră că merită să fie vizitate în 2025, iar România se numără printre ele, alături de obiective exotice din Asia, America Latină, Africa şi, desigur, Europa. Recomandarea CNN – care consideră că România este „un dar” în aceste zile de supra-turism – vine după ce la sfârşitul anului trecut şi revista „Vogue” deschidea cu România lista sa de zece cele mai bune locuri de vizitat în 2025, transmite News.ro.

Continue reading

Monthly archives

Copyright 2022 EuContez. Powered by EuContez 0.1.7.