EuContez

Doar pentru cei ce contează cu adevărat!

Premierul Dorin Recean a participat la reuniunea anuală a Asociației Businessului European

14 iunie 2024, Condrița - Contribuția mediului de afaceri la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost principalul subiect discutat în cadrul reuniunii anuale a Asociației Businessului European. La eveniment a fost prezent și prim-ministrul Dorin Recean.

 

În adresarea sa către reprezentanții companiilor europene din Moldova, prim-ministrul Dorin Recean a exprimat deschiderea Guvernului de a sprijini afacerile și de a le oferi suport, în special, în procesul de integrare în UE și de extindere a afacerilor pe noi piețe. „Avem de lucrat împreună. În procesul de adaptare și implementare a cadrului legislativ, conform acquis-ului comunitar, businessul va fi partenerul nostru cheie”, a menționat premierul. 

 

Reprezentanții asociației au menționat dialogul public-privat eficient între Guvern și mediul de afaceri, iar șeful Executivului a mulțumit acestora pentru colaborarea productivă de până acum.  

 

Asociația Businessului European a fost înființată în anul 2011 și în prezent numără circa 100 de membri. Scopul acesteia este alinierea economiei naționale și a legislației în domeniul de afaceri la standardele comunitare, promovarea valorilor europene și a celor mai bune practici de management în afaceri în comunitatea antreprenorială din Republica Moldova. 

Copyright 2022 EuContez. Powered by EuContez 0.1.7.