EuContez

Doar pentru cei ce contează cu adevărat!

Archives Martie 2014

Obama AVERTIZEAZĂ: O intervenţie militară rusă în Ucraina va avea un "cost". Obama ar putea renunţa să participe la summitul G8 de la Soci

Preşedintele american, Barack Obama, ar putea renunţa să participe la summitul G8 care va avea loc în iunie la Soci, în Rusia, dacă forţele armate ruse vor fi prezente în Ucraina, a declarat vineri un oficial de rang înalt american pentru AFP. 

Continue reading

Nicolae Cojocaru, dr. în filozofie: Cu privire la determinativele „apartenență etnică” și „naționalitate”

E necesar, indiscutabil, să se ia în considerare următorul fapt fundamental. Și anume că sensul termenului naționalitate nu e peste tot același. Acolo unde națiunile s-au format în mod natural, adică ca niște comunități de oameni cu rădăcini/strămoși comuni, cu aceeași limbă, cultură, istorie etc., altfel zis, ca etnii sau popoare, naționalitatea fiecărui reprezentant al acestora coincide cu apartenența sa etnică.

Continue reading

Relaţiile devin tot mai încordate între Moscova şi Kiev. Ucraina protestează că i se violează spaţiul aerian

Ucraina denunţă violarea spaţiului ei aerian de către Rusia. Ministerul ucrainean de Externe a expediat o notă de protest Moscovei, după ce aeroporturile din peninsula Crimeea au fost închise, iar zborurile dinspre Kiev au fost interzise pe aeroportul din Simferopol.
Citește mai departe...

Continue reading

Pentru marele compozitor moldovean Eugen Doga primăvara începe chiar de ziua sa de naştere

Muzica este prima şi cea mai mare dragoste a sa. În cântec şi-a găsit refugiul atunci când i-a fost dor de casă, de oamenii dragi şi de clipele frumoase. Vorbim despre marele compozitor Eugen Doga care îşi sărbătoreşte astăzi cea de-a 77 aniversare, acasă, în Republica Moldova.
Citește mai departe...

Continue reading

În prima zi de primăvară moldovenii fac schimb de mărţişoare

Primăvara începe cu tradiţionalul festival "Mărţişor". La Palatul Naţional Nicolae Sulac va fi organizat astăzi un concert în cadrul căruia vor evolua mai mulţi artişti autohtoni, printre care Zinaida Julea, Nelly Ciobanu, formaţia Catharsis şi trupa de balet a Operei
Citește mai departe...

Continue reading

Daily archives

Previous month

Februarie 2014

Next month

Aprilie 2014

Archives

Copyright 2022 EuContez. Powered by EuContez 0.1.7.