EuContez

Doar pentru cei ce contează cu adevărat!

Archives Noiembrie 2013

Patimi revoluţionare sau Back in the USSR

Guvernanţii se debarasează greu (dacă se debarasează) de ticurile de nomenclaturişti sovietici, pentru că acestea par să le fi intrat în sânge la nivel de cod genetic. Periodic, cei care au apucat respectivele timpuri, care au mărşăluit încolonaţi prin faţa iubiţilor conducători, au fost mânaţi cu turma pe la tot felul de mitinguri de condamnare sau, după caz, de aprobare, au fost impuşi să semneze în tot felul de liste, din convingeri intime, pentru a blama sau a se solidariza, au tot mai des senzaţia de revenire în timp. Actualii (la fel de iubiţi) conducători, relativ tineri, cu ...

Continue reading

În schemele piramidale, mita colectată ajunge la „vârfuri”

Fostul premier Ion Sturza consideră că după reuniunea de la Vilnius, instituţiile europene vor impune condiţii mai dure pentru Republica Moldova. Într-un interviu pentru radio Europa Liberă acesta afirmă că „condiţionalităţile vor fi schimbate” pentru că populaţia se va întreba, ce înseamnă concret, pe plan intern, integrarea europeană. Şi oamenii ar putea ajunge la concluzia că nu se schimbă nimic, conchide Sturza.

Continue reading

Vameşi reţinuţi, cu identitate protejată?

Săptămâna trecută, după descinderea spectaculoasă de la Vama Leuşeni, izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie devenise neîncăpător, potrivit afirmaţiilor şefului Direcţiei urmărire penală a CNA, Bogdan Zumbreanu. Acesta chiar presupunea că numărul persoanelor reţinute ar putea creşte, astfel încât să fie necesară repartizarea „în izolatorul de detenţie preventivă al MAI”. Dacă în privinţa numărului de persoane reţinute situaţia a fost mai mult sau mai puţin clară (32 de vameşi şi poliţişti de frontieră, 28 dintre care puşi sub învinuire), autorităţile au fost mai secretoase atunci când a venit vorba despre identitatea acestora. De prin diverse surse, în presă ...

Continue reading

Nu vindeţi străinilor moşia strămoşilor

COMUNICAT DE PRESĂ

Astăzi, 29 octombrie, Partidul Popular Creştin Democrat a depus demersuri pe numele conducătorilor de prim rang ai ţării, în care se menţionează următoarele:

„Apelez la Dumneavoastră în legătură cu o problemă vitală pentru poporul şi pentru statul nostru. Este vorba de înţelegerile care urmează să fie semnate de exponenţii actualei puteri la Summitul de la Vilnius.

Continue reading

Jucăriile care ucid. Oamenilor nu le pasă de oameni

Suntem într-o perioadă în care clasa politică este antrenată într-o competiţie a desfăşurării acţiunilor de stradă, un fel de culturism politic. Puterea, reprezentată de trei formaţiuni politice, PLDM, PD şi liberalii reformatori ai lui Ion Hadârcă, îşi va arăta muşchii pe 3 noiembrie, când va organiza un miting în susţinerea aderării Republicii Moldova la UE. De fapt, mitingul va fi în susţinerea puterii, adică guvernanţii vor ieşi să manifesteze, să-şi încordeze bicepşii, în susţinerea lor. O stupiditate, în fond, dacă ţinem cont de faptul că guvernanţii au toate pârghiile politice, administrative şi economice ca să schimbe lucrurile ...

Continue reading

Cameramani Curaj.TV și Pro TV agresați în instanță







Judecătoria Botanica, mun. Chișinău, echipa Pro TV filmează aducerea în instanță a unor tipi reținuți în ajun cu droguri, ei își ascund fețele, polițiștii în civil care-i escorteaz...

Views:
303


4
ratings
Time:
03:54
More in
Nonprofits & Activism

Continue reading

Ion Sturza definește cel mai mare pericol pentru RM

În prezent cel mai mare pericol pentru Republica Moldova nu este atît corupţia sau respectarea termenilor în procesul de integrare europeană, cît o nouă încercare tacită, printr-o înţelegere, mai puţin transparentă, de a schimba sistemul electoral, în Republica Moldova.

Continue reading

Daily archives

Previous month

Octombrie 2013

Next month

Decembrie 2013

Archives

Copyright 2022 EuContez. Powered by EuContez 0.1.7.