Prima doamnă a Republicii Moldova, Margareta Timofti, îndeamnă cetățenii țării la acțiuni de caritate. Soția președintelui consideră că este de datoria noastră, a fiecăruia, să ne amintim de locul de unde am plecat. Îndemnul a fost făcut în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, transmite UNIMEDIA.
„Avem și noi, în Republica Moldova, mulți oameni cu bani, dar, din păcate, cu sufletul sărac. Sau ne-am dori, atunci când îi privim, când îi ascultăm, să aibă și o bogăție spirituală, alta decât este. Nu zic de toți”, a precizat Margareta Timofti.
Prima doamnă îndeamnă la acțiuni de caritate
Written by on .