EuContez

Doar pentru cei ce contează cu adevărat!

Vameşi reţinuţi, cu identitate protejată?

Săptămâna trecută, după descinderea spectaculoasă de la Vama Leuşeni, izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie devenise neîncăpător, potrivit afirmaţiilor şefului Direcţiei urmărire penală a CNA, Bogdan Zumbreanu. Acesta chiar presupunea că numărul persoanelor reţinute ar putea creşte, astfel încât să fie necesară repartizarea „în izolatorul de detenţie preventivă al MAI”. Dacă în privinţa numărului de persoane reţinute situaţia a fost mai mult sau mai puţin clară (32 de vameşi şi poliţişti de frontieră, 28 dintre care puşi sub învinuire), autorităţile au fost mai secretoase atunci când a venit vorba despre identitatea acestora. De prin diverse surse, în presă au apărut câteva nume care nu au fost confirmate însă de structurile autorizate. Ceea ce ne face să credem că s-a jucat, mai degrabă, un spectacol bine regizat, „dedicat” Summitului de la Vilnius şi oficialilor europeni care cer insistent rezultate palpabile în lupta cu corupţia.

Copyright 2022 EuContez. Powered by EuContez 0.1.7.