EuContez

Doar pentru cei ce contează cu adevărat!

UE: posibilă înăsprire a regimului vizelor pentru est-europeni și balcanici. Moldova vizată și ea

 Odată decisă plecarea Angelei Merkel, s-ar spune că o mască a căzut de pe diplomația germană, afectând poziția întregii Uniuni Europene față de țările partenere, în special cele din Balcani.

Franța și Olanda erau cunoscute de cel puțin doi ani ca opunându-se extinderii UE in Balcanii de Vest, mai ales după ce Macron a blocat în mod formal procesul extinderii UE. Iată însă că acum și Germania se arată nemulțumită de regimul vizelor, considerat mult prea liberal, Berlinul alăturându-se acelor țări occidentale din UE care se plâng că cetățeni din Balcanii de Vest, dar și din Republica Moldova, Ucraina și Georgia, se folosesc de liberalizarea vizelor pentru UE ca să stea și să muncească ilegal.

Copyright 2022 EuContez. Powered by EuContez 0.1.7.